Românii au câștigat opt medalii la competiția Poiana Brașov SES CUP 2021

Românii au câștigat opt medalii la competiția Poiana Brașov SES CUP 2021
  • Publicat:
  • Actualizat:

Românii au obținut opt medalii la competiția de schi alpin Poiana Brașov SES CUP 2021, care, în zilele de 15-19 martie, a aliniat la start aproape 60 de sportivi din țări precum: Liban, Lituania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Ungaria si România. 

Ștefănescu Alexandru Ștefan a câștigat ambele curse, respectiv Slalom Uriaș și Slalom, în timp ce Diana Andreea Rențea s-a clasat pe primul loc la Slalom Uriaș, iar Maria Ioana Constantin la proba de Slalom.

Competiția din acest an a pus provocări neașteptate pe umerii organizatorilor care, dacă la început, s-au confruntat cu lipsa zăpezii și au mutat cursa programată inițial în luna februarie, în martie, acum au fost nevoiți să amâne două zile de cursă pe fondul vremii nefavorabile.

Românii au câștigat opt medalii la competiția Poiana Brașov SES CUP 2021

„Am amânat două zile de cursă. Am început luni, pe 15 martie în forță, dar cu zăpadă puțină. Știam de avertizarea meteo despre  aceste ninsori abundente, însă nu ne-am așteptat la așa ceva. Ce s-a întâmplat în Masivul Postăvaru, în partea superioară, unde s-au așternut aproape doi metri de zăpadă proaspătă, nu s-a mai întâmplat de mulți ani în Poiana Brașov”, a spus Dan Ghiță, președintele Comitetului de Organizare al FIS SES CUP.

„Ne-am dorit zapada și ninge deja în Poiana Brașov de vreo trei zile și jumătate. Probabil că oamenii nu-și imaginează cât de problematic este să amenajezi o pârtie în timp ce ninge. Într-adevăr, poți schia, dar nu poți participa la o competiție. Pârtia din Poiana Brașov, Subteleferic, a fost amenajată, timp de aproape 36 de ore, in continuu , astfel încât pe 18 martie să avem competiție. Asta înseamnă că undeva la o oră și jumătate  – două, mașina de bătut zăpada să iasă la amenajare : să îndepărteze zăpada proaspăt ninsă. Altă oră și jumătate – două, mașina de zăpadă să fie înapoi pe pârtie. În final ne-am prezentat foarte bine și atât competitorii cât și antrenorii au apreciat eforturile noastre”, a completat acesta.

Poiana Brasov SES Cup a fost atribuită Asociației de Turism Poiana Brașov de către Federația Internațională de Schi cu sprijinul Federației Române de Schi Biatlon, datorită capacităților sale organizatorice, precum și infrastructurii competiționale de un înalt nivel pusă la  dispoziție în ultimele sezoane.

Rezultatele FIS SES Cup 2021

La proba Slalom Uriaș bărbați, primul loc a fost ocupat de România prin Ștefănescu Alexandru Ștefan, cu un timp total de 1:40.39, în timp ce la o diferență de 0.85, pe al doilea loc s-a clasat Ungaria, reprezentată prin PaL Krisztian. Locul al treilea a revenit Lituaniei, prin Zaveckas Rokas, cu un timp de 1:42.14.

La proba de Slalom Uriaș femei, primele trei locuri au fost ocupate de România. Pe primul loc s-a clasat Diana Andreea Rențea, cu un timp total de 1:43.57, urmată de Maria Ioana Constantin, la o diferență de 0.49 secunde cu 1:44.06, iar podiumul a fost continuat de Leona Isabelle Trifu care a înregistrat un timp de 1:44.71.

La proba de Slalom, bărbați, pe primul loc s-a clasat România, prin Ștefănescu Alexandru Ștefan cu un timp de 1:32.48. La o diferență de 0.33 secunde, al doilea loc a revenit tot României, prin Danciu Raul cu 1:32.81. De asemenea, al treilea loc a revenit Lituaniei, reprezentată de Zaveckas Rokas, cu 1:33.86.

La proba de Slalom femei pe primul loc s-a clasat România prin Maria Ioana Constantin, cu un timp total de 1:34.34. La o diferență de 0.51 secunde, al doilea loc a fost ocupat tot de România, prin Iulia Petruța Benga, cu 1:34.85, pentru ca pe al treilea loc să se situeze Lituania prin Anna Jazmin Kiss, cu 1:36.64

  • Organizarea acestor concursuri internaţionale, acreditate de FIS, reprezintă o confirmare a faptului că Poiana Braşov poate găzdui competiţii de anvergură în viitor, care se datorează în primul rând investiţiilor semnificative făcute în modernizarea domeniului schiabil.
  • În 2011–2012 staţiunea a beneficiat de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a domeniului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială.
  • Valoarea investiţiei s-a ridicat la 33 de milioane de euro. De altfel, preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii din Poiana Braşov  a continuat si în 2018 prin deschiderea unei parcări multietajate în Poiana Mică – investiţie cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei.

Totodată, în luna februarie a acestui an, primarul Brașovului, Allen Coliban a anunțat că are în plan extinderea capacității domeniului schiabil de la 4.300 la 6.200 schiori pe zi, creșterea suprafeței schiabile de la 75 hectare, la 100 hectare (+33%), creșterea lungimii cumulate a pârtiilor de la 20 km la 30 km (+50%), construirea a două noi telescaune fixe de 4 locuri, construirea unei gondole de 10 locuri, cu o capacitate de 2.400 de persoane/oră, două parcări cu un total de 600 de locuri în zona stației Cheișoara, acoperirea întregului domeniu schiabil existent cu instalații de produs zăpadă artificială și noi instalații de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic.

Sponsorizări de aproape 400.000 euro pentru schiul alpin. „Dacă la prima ediție am reușit să atragem 50.000 de euro, iată că anul acesta, suma colectată se ridică la circa 110.000 de euro. Nu am fi reușit să aducem aceste competiții de mare anvergură în România fără ajutorul sponsorilor noștri. Asociația de Turism Poiana Brașov este o asociație non-profit, iar banii pe care îi primim îi investim în promovarea acestor evenimente și a stațiunii noastre”, a spus Ștefan Țînț, promotorul oficial al evenimentelor FIS Children Trophy și FIS SES CUP în România.

Ștefan Țînț a mai subliniat că rezultatele sportivului Matei Oancea de la CSS Sinaia, participant de patru ani la cursa FIS Children Trophy din Poiana Brașov demonstrează că este esential pentru copii să participe la competitii internaționale la ei acasă. Acum câteva zile acesta a câștigat la categoria U16 proba de Slalom Uriaș și s-a clasat pe locul secund la proba de slalom la Piba Cup – Pamporovo din Bulgaria, una dintre cele mai prestigioase și acerbe competiții internaționale de schi pentru copii. De asemenea la aceeași competiție, la categoria U14, doi sportivi de la Corona Brașov au ocupat locul I prin Zsold Paszka respectiv locul II prin David Militaru. Și ei au luat startul cu doi ani în urmă, la FIS Children Trophy din Poiana Brașov.

Comitetul de organizare (CO) a asigurat teste rapide de COVID – 19, pentru concurenții la FIS SES CUP și a pus la dispoziția acestora măști de protecție FFP2, pe întreaga durată a defășurării curselor.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×